Durian – cel mai gustos fruct urât mirositor

Fructul durian este cunoscut și consumat în Asia de sud-est din vremuri preistorice și este cunoscut în lumea Occidentală de 600 de ani. Cel care a făcut fructul cunoscut în vest este Niccolo da Conti, care a călătorit în Asia de sud-est în secolul 15: ,,Ei (oamenii din Sumatra) au un fruct verde pe care îl numesc durian, mare cât un pepene. Înăuntru se găsesc cinci forme ce seamănă cu portocale alungite, care seamană cu un unt foarte gros, ce au o combinație de arome.’’

 

În secolul 16 durianul a fost introdus în Ceylon (în prezent Sri Lanka) de către portughezi. A fost plantat și în America de Nord și Sud, însă numai în gradini botanice. Durianul a fost cultivat multă vreme la nivel local, în Asia; abia de la mijlocul secolului 20 a început cultivarea durianului în scopuri comerciale.

Începând din 1990 cererea pentru acest fruct a început să crească în Asia, în mare parte datorită creșterii nivelului de trai din țările membre ASEAN.

Unde crește fructul durian

Durianul crește în zone călduroase și umede, în special la tropice și în zona ecuatorială. Durianul poate fi întâlnit numai în Asia de Sud-Est și Oceania fiind un arbore foarte pretențios în ceea ce privește temperatura. Principalii producători sunt: Thailanda, Malaezia, Indonezia, Filipine și Vietnam.

Aspect durian

Durianul este un fruct de culoare verde-maroniu, cu o formă rotundă, de dimensiunea unui pepene mic, ajungând până la 30 de cm lungime . Fructul este acoperit de țepi asemănători cu cei ai castanelor atunci când sunt verzi.

Arborele care produce acest fruct este înalt, ajungând, în unele cazuri, până la 50 de metri înălțime.

Durian proprietăți

Durian – fruct mirositor, gustos sau sănătos? S-ar părea ca toate trei sunt adevărate. Mirosul său este inconfundabil, motiv pentru care a și fost interzis în unele piețe publice din Asia. Eset cu siguranță un fruct gustos, fiind considerat de foarte mulți oameni drept regele fructelor. Totodată, s-ar părea că este și foarte sănătos principalul motiv fiind numărul foarte mare de vitamine pe care îl conține.

Durianul conține vitamina A, C, B6, B12, thiamină, riboflavină, niacină și acid folic. Durianul este, de asemenea, o foarte bună sursă de minerale precum calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc, cupru și mangan. Ca în cazul altor fructe tropicale, durianul are un conținut ridicat de vitamine, minerale și este o sursă excelentă de energie pentru organism.

durian beneficii

Durian beneficii

Consumul de durian aduce cu sine și beneficii medicale. Listam mai jos o parte dintre acestea:

  • Ajută la digestie – Fructul conține multe fibre care sunt necesare pentru buna funcționare a sistemului digestiv. Fibrele ușurează mișcarea intestinală per ansamblu, ceea ce înseamnă că alimentele procesate se vor mișca mult mai ușor prin tractul intestinal.
  • Reglează tensiunea – Durianul este o sursă bogată de potasiu iar nivelul de potasiu din organism influențează direct presiunea arterială din sânge.
  • Ameliorează insomnia – Fructul conține triptofan, o subtanță care este transformată de creier în serotonină. Excesul de serotonină eliberează apoi melanină în sânge, lucru care creează senzația de oboseală a organismului.
  • Întărește structura osoasă – Datorită cantității ridicate de magneziu, potasiu, mangan și cupru, fructul ajută foarte mult la fortificarea structurii osoase a organismului.

Durian riscuri

Consumul de durian are și riscuri, dintre care unul din cele mai mari vizează persoanele cu diabet. Consumul acestui fruct ridică nivelul de zahăr din sânge mult mai mult decât alte fructe precum mango sau bananele. Un alt aspect important de menționat este că durianul are un conținut ridicat de calorii, comparabil cu avocado, deci este contraindicat pentru persoanele supraponderale sau care vor să piardă din greutate.

Calorii durian

Durianul este un fruct cu conținut ridicat de calorii. 100 de grame de durian conțin aproximativ 147kcal. Acestea provin, în mare parte, din grăsimi și carbohidrați.

durian calorii

Cum se consumă durianul

Durianul se curăță destul de ușor. Tot ce trebuie să faceți este să crestați fructul transversal iar apoi sa trageți de coajă introducând degetel în tăietura. Fructul se va rupe în doua jumătăți, iar pulpa va deveni accesibilă. Puteți consuma pulpa fructului în starea în care se află.

Cum se alege durianul

Exista 3 pași importanți atunci când alegeți un astfel de fruct:

  1. Mirosiți fructul. Un durian copt va avea un miros puternic (chiar neplăcut). Deși mirosul fructului este neplăcut, acesta e un indicator al faptului că fructul este copt.
  2. Scuturați fructul. Dacă este copt veți auzi un sunet înfundat dacă este copt. Dacă nu se aude niciun sunet, fructul este prea copt, iar dacă se simte că fructul ,,joacă’’ înăuntru, nu este suficient de copt.
  3. Verificați coaja. Uitați-va după găuri la suprafața cojii întrucât prezența unor găuri este un indicator că fructul a fost atacat de paraziți.

Afla mai multe despre acest fruct

9 thoughts on “Durian – cel mai gustos fruct urât mirositor”

    1. Momentan, durianul nu prea se gaseste in Romania. Am inteles ca anul trecut a fost pentru o scurta perioada in Metro. Asadar, acum sunt doua metode de a obtine durian: prin calatorii in tari exotice sau comenzi de pe magazine online internationale. Noi le-am gasit pe urmatoarele: http://www.buychina.ro/category/durian-dry-50013078?page=1 (durian uscat) si http://pomi-exotici.ucoz.ro/shop/14/desc/fructe-exotice (durian proaspat). Intr-adevar, aceste variante nu sunt prea avantajoase, pentru ca timpul de asteptare este lung, iar pretul nu este tocmai mic.
      Noi cautam periodic durian, iar cand va aparea la retailerii mari din Romania, vom anunta pe site.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *